Ce este distribuția paralelă
Distribuția paralelă este distribuția unui medicament autorizat la nivel central, dintr-un stat membru în altul, de către o companie farmaceutică, independentă de titularul autorizației de punere pe piață.
Se numește „paralelă” deoarece are loc în paralel cu rețeaua de distribuție pe care producătorii au stabilit-o într-un anumit stat membru, dar este vorba de produse care sunt identice cu cele comercializate de către rețelele oficiale de distribuție.
În Europa, distributia paralelă de medicamente originale se bazează pe libera circulație a mărfurilor, în conformitate cu articolele 28 și 30 TFUE și cu privire la „doctrina epuizării regionale”. Pe această bază, odată ce un medicament este plasat pe piața unui stat membru de către titularul dreptului sau cu consimțământul său, acesta din urmă nu se poate opune ca același medicament să fie exportat într-un alt stat membru.
Deşi termenul „import” şi-a pierdut cea mai mare parte a relevanţei datorită dezvoltării pieţei interne, iar terminologia actuală este „comerţ intracomunitar”, din raţiuni practice, la nivel european continuă să se utilizeze totuşi termenul „import”, aşa cum se procedează şi în Comunicatul Comisiei privind importurile de medicamente pentru care au fost deja acordate autorizaţii de punere pe piaţã (COM/2003/0839 final).
Distribuția paralelă este posibilă ori de câte ori există diferențe de preț.
Medicamentul distribuit paralel oferă concurență medicamentului identic, vândut de către producător sau de licențiatul local. Diferența de preț rezultată este tranferată către pacient sau sistemul de asigurări sociale de sănătate.
Distribuitorii paraleli sunt supuși acelorași cerințe de reglementare ca și producătorii de produse de marcă sau generice și se supun controalelor periodice din partea autorităților de reglementare naționale și europene competente.
Distribuția paralelă a medicamentelor oferă economii semnificative guvernelor, companiilor de asigurări de sănătate și pacienților, făcând disponibile medicamente originale și inovatoare, la un cost mai mic.
https://adem-romania.ro/
https://www.eaepc.org/